CNAS: Fiecare asigurat ar putea avea propriul cont de sănătate

CNAS: Fiecare asigurat ar putea avea propriul cont de sănătate
Publicat: 29/11/2012, 14:06
Actualizat: 26/05/2015, 19:16

Fiecare asigurat ar putea avea propriul cont de sănătate, în care să fie virați banii pe care îi dă pentru serviciile de asistență medicală, a declarat, joi, medicul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marius Filip.

„Ceea ce ne-am dorit întotdeauna este crearea contului de sănătate. Fiecare asigurat să fie individualizat cu banii pe care îi dă în acest cont, iar banii să poată să urmărească pacientul oriunde s-ar afla”, a spus Marius Filip, la dezbaterea publică a proiectului Contractului cadru pentru acordarea asistenței medicale în perioada 2013-2014.

Marius Filip a precizat că un pacient căruia i-a fost prescrisă o rețetă electronică în București și-ar putea lua medicamentele din orice oraș din țară.

„Avem directivă europeană de liberă circulație a prescripției medicale și în țară sunt limitat. Trebuie să ne adaptăm, mai ales că în ceea ce privește rețeta electronică au apărut deja solicitări de colaborare și de preluare a acestui model din Bulgaria și Ungaria”, a mai spus medicul șef al CNAS.

El a adăugat că această reglementare trebuie făcută prin lege, dar și prin modificarea altor acte normative adiacente.

„Nu este vorba de o singură lege, ci de modificarea legislației adiacente”, a mai spus Filip.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Nu e permis pentru românii care stau la bloc. Legea îți cere acordul asociației de...
Viața la bloc. Reguli pentru locatarii care au aparate de aer condiționat
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×